Revoluția de la 1989, dezvăluiri socante. Sergiu Nicolaescu și Gelu Voican Voiculescu făceau concurs cine împușcă mai mulți oameni din jurul televiziunii

Dan Voinea, general și magistrat, fost șef al Secției Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (1997-2000), povestește cum a regizat Sergiu Nicolaescu masacrul de la Televiziune, din iarna anului 1989. Mărturiile generalului care i-a judecat și condamnat la moarte pe soții Ceaușescu au fost strânse în cartea „Școala Memoriei 2014”, editată de Fundația Academia Civică, în colecția coordonată de regretatul scriitor Romulus Rusan – Istorie orală

http://evz.ro/revolutia-1989-dezvaluiri-sergiu-nicolaescu.html

 

Referendum pentru independența Ținutului Secuiesc. LOVITURA ANULUI!

Vizita premierului Viktor Orban a deschis noul an universitar, la Oradea, unde a declarat că „Ungaria poate fi mare doar cu maghiarii de dincolo de graniță”, a ridicat multe semne de întrebare în România.

În acest context, analistul politic Bogdan Chirieac a zis că ne putem aștepta la un referendum privind Ținutul Secuiesc. „Trebuie să ne așteptăm la un referendum pentru independență în Ținutul Secuiesc. Cred că lucrurile acestea se coc de câțiva ani. Vorbesc foarte serios. După exemplul din Catalonia, probabil că anul viitor, că tot se aniversează 100 de ani la Marea Unire, cred că vom avea ceva asemănător. (…) Spania a avut un sprijin internațional puternic în acest moment. România nu cred că-l va avea în sensul în care un referendum privind independența Ținutului Secuiesc nu va fi amendat de nimeni, cum a fost cel din Catalonia.

Mă aștept în primăvara anului 2018 la un referendum, cel mai probabil pe 15 martie”, a zis Bogdan Chirieac la Antena 3.  O iniţiativă legislativă cetăţenească, susţinută public de către Laszlo Tokes, privind declararea autonomiei Ţinutului Secuiesc, a fost publicată în Monitorul Oficial la începutul acestui an, ea urmând să fie transmisă şi către Parlament, pentru discutare, alături de listele cu cel puţin 100.000 de semnături.

http://evz.ro/referendum-independenta-secuiesc.html

 

Viktor Orban şi-a lansat campania electorală în România. Specialiştii: Orban se raportează constant la un oponent, fie că este Soros, valul de migranţi sau UE

Premierul maghiar, Viktor Orban, a promovat timp de trei zile mesaje naţionaliste şi a promis comunităţii maghiare de aici o viaţă mai bună dacă îl votează la alegerile din primăvara anului viitor. Voturile diasporei maghiare ar putea fi decisive pentru viitoarea majoritate de la Budapesta. ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ UPDATE Viktor Orban, a deschis noul an universitar în România: „Ungari… Premierul Viktor Orban şi-a continuat turneul în România, după ce sâmbătă a fost în Cluj-Napoca şi duminică în Floreşti (localitate din Cluj), prin participarea sa la deschiderea anului şcolar la Universitatea Partium din Oradea, instituţie care are ca principal finanţator chiar Guvernul maghiar. „Ungaria poate fi mare doar împreună cu maghiarii de dincolo de graniţă.

Toţi cei care merg alături de Ungaria au susţinere: slovacii, croaţii, etc. Şi sper ca şi România să se alăture cândva Ungariei. Universităţile maghiare din Ardeal trebuie să înveţe studenţii şi să aibă curajul să-şi asume identitatea, să ducă mai departe limba, cultura şi credinţa“, a declarat premierul Ungariei, la debutul discursului său de la Oradea. Apoi, a pus accentul pe faptul că Ungaria trebuie să fie „maghiară şi creştină“, nu cum ar vrea liderii din Occident, adică să accepte imigranţi, care de cele mai multe ori nu sunt de religie creştină, ci musulmani.

Citeste mai mult: adev.ro/ox7hpyhttp://adevarul.ro/news/politica/viktor-orban-si-a-lansat-campania-electorala-romania-specialistii-orban-raporteaza-constant-oponent-soros-migrantii-ue-1_59d274e65ab6550cb8bf13f9/index.html

 

 

 

De ce îi protejează Mihai Tudose pe miniștrii favoriți ai lui Dragnea

De ce îi protejează Mihai Tudose pe miniștrii favoriți ai lui Dragnea

Premierul i-a cerut ministrului Justiției să sesizeze CCR în privința dosarului Belina. Tudose le apară pe Shhaideh și Plumb, implicate într-un dosar de abuz în serviciu, dar i-a atacat dur pe alți miniștri sau secretari de stat. Nici Carmen Dan, ministrul de Interne, n-a fost certată vreodată de către premier.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader,  a anunţat că Guvernul va sesiza Curtea Constituțională (CCR) în privința deschiderii dosarului Belina, în care sunt implicate Sevil Shhaideh (ministrul Dezvoltării) și Rovana Plumb (ministrul Fondurilor Europene). Toader a explicat că inițiativa nu aparține Ministerului Justiției, ci Guvernului, instituția pe care o conduce urmând să finalizeze draftul până luni. Concret, guvernanții vor solicita CCR să decidă dacă procurorii pot ancheta oportunitatea adoptării unei Hotărâri de Guvern.

http://m.romanialibera.ro/politica/institutii/de-ce-ii-protejeaza-mihai-tudose-pe-ministrii-favoriti-ai-lui-dragnea–471180

 

 

 

 

 

 

Enigmele generalului Vlad

Pleacă dintre noi ca un personaj de roman. Cei care i-au fost mai aproape și l-au cunoscut au întins tricolorul peste sicriul din capelă. L-au respectat, l-au temut și l-au iubit. Nici un șef de servicii secrete n-a stîrnit asemenea sentimente.(…)Deținut pentru o vreme, el a ocupat fotoliul de adversar de moarte al tuturor filoamericanilor din România, al băsiștilor și sorosiștilor, al ONG-iștilor prețioși și patrioți de paradă. De la Tismăneanu la Baconschi, de la Cristian Ghinea la Marius Oprea, contribuția generalului la stoparea vărsării de sînge și la împiedicarea unui plan de spargere a României nu reprezintă decît un prilej de înjurătură. Am citit cîte ceva despre enormitatea cu generalul care l-ar fi bătut pe un protestatar de la Brașov în 1987. Cu aproape 15 ani în urmă, prin 2002, am fost tîrît într-un proces pentru că am publicat un extras din cartea aceluiași istoric despre revoltele de la Brașov, în care carte nu Iulian Vlad, ci Ristea Priboi l-ar fi bătut pe Somenhauer. Mai nou, același general a început să apară pomenit prin diverse articole despre uciderea disidentului Gheorghe Ursu, de parcă el ar fi fost la pupitrul tuturor crimelor și abuzurilor din comunism.

http://www.cotidianul.ro/enigmele-generalului-vlad-307933/

 

 

 

 

 

Cine este românca Marcela Topor, noua Primă Doamnă a Cataloniei

 

Discretă şi timidă! Aşa este prezentată de ziarul “El Periodico” Marcela Topor, noua Primă Doamnă a Cataloniei. Ea luptă alături de soţul său, Carles Puigdemont, pentru separarea regiunii de Spania.

Carles Puigdemont (53 de ani) a fost învestit duminică noapte ca preşedinte al regiunii Catalonia, care actualmente face parte integrantă din Spania. Soţia sa, cu 15 ani mai tânără, este jurnalista de origine română Marcela Topor (38 de ani). Ea nu numai că formează un cuplu cu liderul catalan, fost primar al oraşului Girona, ci îl şi sprijină în mandatul de a conduce regiunea spre separarea de Spania până cel mai târziu în 2017. http://www.click.ro/news/lume/cine-este-romanca-marcela-topor-noua-prima-doamna-cataloniei

 

Tatăl autorului atacului din Las Vegas, pe lista celor 10 cei mai căutați infractori de către FBI

Tatăl autorului atacului din Las Vegas pe lista celor 10 cei mai căutați infractori de către FBI
 
Tatăl autorulului masacrului din Las Vegas, în urma căruia 58 de persoane au fost rănite și alte 515 rănite, se afla pe lista celor mai căutați infractori de către FBI, informează CNN. Patrick Benjamin Paddock, tatăl lui Stephen Paddock, care a deschis focul asupra ulțimii prezente la un festival de muzică din Las Vegas, a figurat în top zece al infractorilor căutați de FBI, în anii `60 și `70. Bărbatul era un jefuitor de bănci cu notorietate.
 

Ironia lui Mihai Stoica la adresa CFR-ului, după finalul turului: “Acel moment când ești informat de asta” 🙂

După 13 etape scurse din acest sezon de Liga 1, distanța dintre CFR Cluj și FCSB este de 4 puncte. Ardelenii sunt lideri, cu 32 de puncte, în timp ce vicecampioana e pe 2, cu 28.

Războiul dintre cele două contracandidate la titlu a persistat pe parcursul acestor 13 etape, deciziile luate de arbitrii la meciurile celor două fiind de cele mai multe ori principalul motiv.

Mihai Stoica nu ratează nicio ocazie să-i ironizeze pe rivalii de la CFR, azi postând pe pagina de Facebook o glumă referitoare la inițialele clubului clujean.

”Acel moment în care ești informat că CFR înseamnă Clubul de Fotbal Rigore (n.r penalty)”, a scris MM pe contul său de Facebook.

http://www.gsp.ro/fotbal/liga-1/ironia-lui-mihai-stoica-la-adresa-cfr-ului-dupa-finalul-turului-acel-moment-cand-esti-informat-de-asta-522214.html

 

REFORMA JUSTIȚIEI merge înainte, în ciuda avizului CSM/Jurnalul Național

DESPRE SPLIT TVA. Companiile nu se înghesuiesc să beneficieze. Le complică viața!/Ziarul Financiar

Tags:

This article has 1 comment

  1. Este vorba de Autonomia Tinutului Secuiesc si nu Independenta Tinutului Secuiesc.Autonomie inseamna autodeterminare,cea ce inseamna ca si maghiarii(secui) din teritoriu sunt capabile sa guverneze teritoriul i pe plan economic,cultural,institutional etc.

    Independenta inseamna rupere totala de tara si formarea unei noi state cea ce ar fi o aberatie .

    Deci ,cei care “”confunda independenta cu autonomia intentionat sunt instigatori la ura.

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*